De la 01.01.2018, salariul minim brut pe tara se stabileste la 1.900 lei lunar, astfel:

Infografic realizat de echipa Manager.ro

salariu

luni, 9 aprilie 2012

ASTENIA DE PRIMAVARA

Astenia nu este o boala propriu-zisa, ci un simptom, o tulburare, o stare de slabiciune, de disconfort fizic si psihic, care apare o data cu inceputul primaverii. In aceasta perioada, organismul nostru trebuie sa faca fata nu doar schimbarilor de temperatura si luminozitatii crescute, dar este nevoit sa se adapteze unui nou stil de viata. Pentru aceasta, el are nevoie de resurse energetice.
In aceste conditii, daca organismul nostru se confrunta cu un deficit de vitamine si minerale, cauzat de alimentele nesanatoase consumate, in general, in timpul iernii, atunci sunt sanse mari sa fim victime ale asteniei. De ce? Pentru ca lipsa de vitalitate cauzata de carentele alimentare reprezinta unul dintre factorii care favorizeaza instalarea asteniei de primavara.
Exista mai multe simptome care indica o posibila astenie. Iata care sunt cele mai frecvente dintre ele:
• Stari de continua oboseala si somnolenta
• Lipsa de energie
• Pasivitate si putere de concentrare redusa
• Disconfort, iritabilitate si anxietate
• Cefalee si palpitatii
• Lipsa tonusului si scaderea formei fizice
• Sentimentul de vinovatie
• Scaderea sau cresterea poftei de mancare si, implicit, probleme de greutate
Atunci cand ne confruntam cu una sau mai multe dintre aceste stari, este bine sa luam in considerare faptul ca astenia poate duce la afectiuni mai grave, cum ar fi depresia. Prin urmare, trebuie sa cunoastem si consecintele sau riscurile pe care le presupune astenia.
Cele mai bune remedii pentru tratarea asteniei de primavara se regasesc in alimentatie, in odihna si in exercitiile fizice.
1. Alimentatia
In aceasta perioada, este bine sa consumam cat mai multe legume proaspete. Ele sunt bogate in vitamine si cresc rezistenta organismului. Verdeturile de sezon sunt excelente mai ales pentru persoanele care sufera de anemie. Astfel, salata verde, urzicile si spanacul fac minuni in tratarea asteniei.
Alte alimente utile in astenia de primavara sunt fructele, in special cele cu un continut bogat in vitamina C, cum sunt merele si citricele. De asemenea, macesele contribuie cu succes la reducerea starilor de oboseala cronica.
Datorita complexului de vitamina B, drojdia de bere ajuta la refacerea formei fizice si psihice. Este indicat sa luam zilnic o lingurita de drojdie de bere, amestecata cu miere. O alta recomandare este sa consumam cat mai multe lichide, deoarece acestea detoxifica organismul.
2. Cura de vitamine si minerale
Daca suferim de simptome severe ale asteniei, atunci s-ar putea ca vitaminele pe care organismul nostru le ia din alimente sa nu fie suficiente. Prin urmare, avem nevoie de suplimente nutritive. De retinut este faptul ca acestea nu inlocuiesc o alimentatie variata, ci o completeaza.
Astfel, vitaminele A si C cresc rezistenta organismului la infectii, iar vitamina B12 combate anemia. Fierul creste rezistenta organismului la infectii si imbunatateste vederea.
3. Odihna
Pentru ca in timpul somnului organismul nostru se reface si acumuleaza energie pentru ziua urmatoare, este important sa ne respectam orele de somn. Astfel, vom face fata mai bine efectelor negative ale asteniei.
4. Miscarea
Fie ca mergem la sala, fie ca preferam o plimbare prin parc, in aer liber, miscarea este esentiala in aceasta perioada. Astfel, ne vom ajuta organismul sa se adapteze mai usor la schimbarile carora trebuie sa le faca fata. In plus, miscarea este o sursa de energie, de care avem atat de mare nevoie la inceput de primavara.